În industria alimentară, ambalajele „premium” sunt adesea asociate cu valoare adăugată, diferențiere pe raft și poziționare superioară. În practică însă, impactul lor asupra costului total al produsului este adesea subestimat sau analizat incomplet.

Costul ambalajului nu se rezumă la prețul materialului. Ambalajele complexe implică timpi mai mari de manipulare, cerințe stricte de depozitare, pierderi mai mari în proces și, în unele cazuri, rate crescute de rebut. Toate aceste elemente se traduc în costuri operaționale suplimentare care nu apar explicit în calculele inițiale.

În plus, ambalajele premium pot impune adaptări tehnologice: linii de ambalare mai lente, echipamente dedicate sau reglaje frecvente. Aceste ajustări afectează productivitatea și pot reduce flexibilitatea fabricii, mai ales în unitățile care operează cu volume medii sau cu portofolii variate de produse.

Un alt aspect rar discutat este impactul asupra termenului de valabilitate. Unele soluții premium, deși atractive vizual sau sustenabile, oferă performanțe de barieră mai slabe decât ambalajele convenționale, generând pierderi indirecte prin scurtarea duratei de comercializare.

În final, piața nu recunoaște întotdeauna costul real al ambalajului. Diferența de preț acceptată de consumator este adesea insuficientă pentru a acoperi întregul lanț de costuri generate.

Ambalajul premium poate fi un avantaj strategic, dar doar atunci când este evaluat în logica costului total și integrat coerent în procesul de producție, nu tratat ca un simplu element de marketing.

(Foto: Freepik)