Tot mai des întâlnim pe ambalaje formulări precum „procesat minim” sau „minim intervenit”. Aceste mențiuni sugerează o apropiere mai mare de starea naturală a alimentului, dar nu sunt reglementate clar în legislația europeană. Ce înseamnă, de fapt, că un aliment este „procesat minim”? Și ce așteptări reale ar trebui să aibă consumatorul?

Procesarea minimă se referă, în general, la intervenții tehnologice esențiale care păstrează structura, compoziția nutrițională și calitățile senzoriale ale alimentului, fără adăugarea de aditivi sau modificări chimice. Exemple de astfel de alimente includ legumele congelate, laptele pasteurizat, carnea refrigerată, iaurtul simplu fără adaosuri sau cerealele integrale neîndulcite.

Scopul procesării minime este dublu: siguranță alimentară și prelungirea duratei de valabilitate, fără a compromite naturalitatea produsului. Este un compromis între nevoile lanțului alimentar modern și preferințele pentru produse cât mai „curate”. Totuși, această noțiune poate fi folosită abuziv în marketing dacă nu este susținută de transparență pe etichetă.

Pentru consumator, „procesat minim” ar trebui să însemne un ingredient cunoscut, în formă cât mai apropiată de starea sa inițială, fără aditivi nenecesari, îndulcitori artificiali, coloranți sau arome sintetice. Eticheta scurtă, clară, fără termeni tehnici inutili este un semn de bună practică.

Pentru procesatori, utilizarea acestei mențiuni implică o responsabilitate directă. Chiar dacă nu este reglementată legal, ea creează o promisiune față de consumator, care se așteaptă la un standard superior de calitate și onestitate. Într-o piață în care încrederea se câștigă greu și se pierde repede, comunicarea corectă contează.

În concluzie, procesarea minimă nu este doar o tendință de consum, ci o direcție logică într-o alimentație mai conștientă. Este esențial, însă, ca această noțiune să fie clar explicată și aplicată cu rigurozitate de toți actorii din industrie.

(Foto: Freepik)