În România ultimilor ani, mâncarea a încetat să mai fie doar o necesitate. A devenit o alegere conștientă, o formă de identitate și, tot mai des, un criteriu de statut. Diferențele dintre consumatorii urbani și cei rurali se adâncesc, nu doar în ceea ce privește puterea de cumpărare, ci și modul în care aceștia se raportează la alimentație, la sănătate și la originea produselor.

Orașul: alimentul ca experiență și declarație de stil

Consumatorul urban s-a transformat într-un actor informat, conectat la tendințele globale: caută etichete curate („clean label”), produse locale certificate, alternative vegetale și formule fără aditivi. Conform unui sondaj NielsenIQ (2024), peste 68% dintre românii din mediul urban citesc etichetele înainte de a cumpăra un produs, iar 41% declară că sunt dispuși să plătească mai mult pentru un aliment perceput ca fiind „natural” sau „sănătos”.

În marile orașe, alimentația a devenit parte dintr-un stil de viață. Restaurantele de tip farm-to-table, magazinele bio și piețele locale curate s-au transformat în simboluri ale conștienței alimentare. Alegerea produselor locale nu mai este doar o chestiune de patriotism, ci și de încredere: consumatorii urbani caută trasabilitate, siguranță și transparență.

Totuși, acest comportament vine și cu o doză de paradox. Mulți consumatori urbani declară că preferă „alimente românești”, dar continuă să cumpere mărci internaționale din lipsă de opțiuni clare sau de comunicare eficientă din partea producătorilor locali. În final, percepția cântărește mai mult decât originea efectivă.

Satul: tradiție, autosuficiență și adaptare lentă

În mediul rural, relația cu hrana rămâne una pragmatică și tradițională. O mare parte a populației rurale continuă să producă, cel puțin parțial, propria hrană – lapte, ouă, legume, carne de porc sau pasăre. Această autosuficiență conferă o anumită stabilitate și încredere, dar și o distanță față de noile tendințe alimentare.

Pentru mulți consumatori rurali, „curat” înseamnă „făcut acasă”, nu „fără E-uri”. Produsele industriale sunt percepute uneori cu suspiciune, iar achizițiile se fac mai mult pe baza prețului și a proximității decât a etichetei. Totuși, schimbarea este vizibilă: generațiile tinere din mediul rural devin mai atente la alimentația echilibrată și sunt mai receptive la mesajele legate de sănătate și sustenabilitate.

Conform datelor INS (2024), consumul de produse procesate și semipreparate este în creștere și în mediul rural, impulsionat de migrația economică și de urbanizarea accelerată a satelor periurbane. Modelul alimentar tradițional se amestecă treptat cu cel urban, generând o nouă cultură culinară hibridă.

„Clean Label” și sănătatea – o punte între lumi

Eticheta curată – fără conservanți, coloranți, potențiatori – devine limbaj comun între cele două medii, dar cu semnificații diferite. Pentru urban, este o formă de responsabilitate; pentru rural, o garanție că „nu e ceva în plus”. În ambele cazuri, crește nevoia de transparență și simplitate.

Pe fondul pandemiei și al expunerii online crescute, percepția sănătății s-a schimbat radical: românii, indiferent de mediu, asociază tot mai mult alimentația cu imunitatea, energia și starea de bine. În același timp, crește cererea pentru produse cu beneficii funcționale – lactate îmbogățite, produse fermentate, uleiuri presate la rece sau suplimente alimentare naturale.

Educația alimentară – diferența invizibilă

Cea mai mare diferență între urban și rural nu este economică, ci informațională. Accesul la educație alimentară rămâne redus în zonele rurale, unde marketingul alimentar este minimal, iar campaniile de conștientizare ajung greu. În orașe, rețelele sociale și influenceri de nutriție au devenit surse principale de informare – nu întotdeauna corecte, dar eficiente.

Educația alimentară devine, astfel, un factor strategic: acolo unde lipsește, decizia de cumpărare rămâne instinctivă; acolo unde există, se transformă într-o alegere conștientă.

Concluzie: aceeași hrană, două Românii

România trăiește astăzi o dualitate alimentară: urbanul caută sens, ruralul caută siguranță. Unul investește în imaginea produsului, celălalt în tradiția sa. Între ele, se conturează o generație nouă de consumatori – tineri din ambele medii – care nu mai fac diferența între sat și oraș, ci între autentic și artificial.

Pentru producători, înțelegerea acestor diferențe nu este doar o chestiune de marketing, ci una de strategie națională. Într-o lume în care hrana devine simbol cultural, nu doar bun de consum, povestea alimentului românesc se scrie prin echilibru: între modernitate și tradiție, între percepție și realitate.

(Foto: Freepik)