Modelul tradițional al fermelor axate exclusiv pe producția de materii prime își arată tot mai clar limitele. Volatilitatea prețurilor, presiunea costurilor și dependența de piețele externe transformă simpla producție agricolă într-o activitate cu risc ridicat. În acest context, procesarea devine un factor strategic.

Integrarea producției agricole cu procesarea permite captarea valorii adăugate în interiorul fermei sau al lanțului local. Cerealele transformate în furaje, laptele procesat în produse finite sau carnea valorificată prin unități proprii reduc expunerea la fluctuațiile pieței și stabilizează veniturile.

Procesarea nu înseamnă neapărat investiții masive imediat. Pentru multe ferme, primul pas este asocierea sau integrarea într-un lanț regional, care să asigure continuitate și predictibilitate. În lipsa acestei legături, fermierul rămâne furnizor de materie primă, cu putere redusă de negociere.

La nivel european, politicile agricole și schemele de sprijin favorizează tot mai mult lanțurile integrate producție–procesare–consum. Această direcție reflectă o realitate economică: valoarea nu se creează în câmp, ci în produsul finit.

Pentru fermele românești, viitorul competitiv depinde mai puțin de randamentele obținute și mai mult de capacitatea de a se conecta la procesare. Fără această verigă, agricultura rămâne vulnerabilă; cu ea, poate deveni sustenabilă și predictibilă.

(Foto: Freepik)