În ultimul deceniu, industria alimentară a investit masiv în automatizare, digitalizare și tehnologii avansate de control. Paradoxal, pentru tot mai multe fabrici, această cursă a inovației începe să genereze un efect secundar rar discutat: oboseala tehnologică.

Sisteme complexe de control, software suprapus peste software, echipamente cu funcții multiple insuficient utilizate – toate promit eficiență, dar pot reduce flexibilitatea reală a producției. În practică, fiecare nou strat tehnologic adaugă timpi de setare mai mari, dependență de personal ultra-specializat și costuri ridicate de mentenanță.

În multe unități, liniile sunt teoretic performante, dar practic subutilizate. O modificare minoră de rețetă sau un schimb de format poate necesita intervenții IT, recalibrări multiple și opriri neplanificate. Astfel, randamentul scade, iar viteza de reacție la piață se reduce.

Oboseala tehnologică nu înseamnă respingerea inovației, ci semnalarea unei limite. Nu orice tehnologie nouă aduce valoare operațională. Uneori, soluțiile mai simple, robuste și bine cunoscute oferă stabilitate mai mare decât sisteme sofisticate, dar fragile.

Tot mai multe companii încep să reevalueze investițiile, mutând accentul de la „cea mai nouă tehnologie” la „tehnologia potrivită”. Viitorul nu va aparține fabricilor cele mai digitalizate, ci celor care știu să echilibreze automatizarea cu simplitatea operațională.

(Foto: Freepik)