În ultimii ani, discuția despre poluarea cu plastic a depășit domeniul mediului și a ajuns direct pe masa consumatorilor. Cercetările recente arată că microplasticele și nanoplasticele – particule mai mici de 5 milimetri, respectiv 1 micrometru – sunt tot mai frecvent detectate în apă, aer, sol și, inevitabil, în alimentele pe care le consumăm zilnic.

De unde provin microplasticele alimentare

Sursele sunt multiple și greu de controlat. Ambalajele din plastic, procesele de transport, apele de irigație, aditivii industriali și chiar echipamentele folosite în ferme pot introduce particule plastice în lanțul alimentar. Peștele și fructele de mare sunt cele mai expuse, urmate de sarea de mare, mierea, laptele, carnea de pasăre și legumele cultivate în soluri contaminate. Studiile Universității din Viena (2024) au identificat microplastice în 88% dintre probele de produse lactate analizate în Europa.

Cum ajung în organismul uman

Microplasticele nu sunt doar o problemă vizuală – ele pot transporta substanțe chimice toxice, cum ar fi ftalații, bisfenolul A (BPA) și metale grele. Odată ingerate, particulele pot traversa bariera intestinală și ajunge în sânge sau organe, unde pot produce reacții inflamatorii. Deși cercetarea este încă în desfășurare, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a avertizat că expunerea cronică poate deveni un factor de risc pentru sănătatea metabolică și hormonală.

Impactul asupra producției alimentare

Pentru industrie, microplasticele ridică o provocare dublă: siguranță alimentară și încrederea consumatorului. În fermele zootehnice, furajele contaminate pot duce la bioacumulare în carne și lapte. În acvacultură, particulele din apă sunt ingerate de pești, afectând calitatea fileurilor. La nivel european, Autoritatea pentru Siguranța Alimentară (EFSA) pregătește un set de ghiduri privind monitorizarea microplasticelor în produsele de origine animală, ce urmează să fie publicat în 2026.

Ce soluții există

Uniunea Europeană a introdus deja restricții privind microplasticele adăugate intenționat în produse cosmetice și detergenți (Regulamentul UE 2023/2055). Următorul pas îl reprezintă controlul poluării secundare provenite din ambalaje, agricultură și reciclare necontrolată. Pentru producători, soluțiile posibile includ:

• utilizarea materialelor biodegradabile în ambalaje,
• monitorizarea calității apei utilizate la procesare,
• modernizarea echipamentelor din plastic din ferme și fabrici,
• trasabilitatea extinsă a lanțului „de la sol la raft”.

România – între vulnerabilitate și oportunitate

Deși nu există încă un sistem național de monitorizare a microplasticelor în alimente, România are potențialul de a deveni un model regional, prin implementarea standardelor europene de siguranță și prin dezvoltarea laboratoarelor de testare. Universitățile de profil, institutele de cercetare și procesatorii pot forma parteneriate pentru măsurarea nivelului de contaminare și pentru educarea publicului în privința riscurilor.

Concluzie

Fenomenul microplasticelor nu mai este o problemă „invizibilă”. Este un semnal de alarmă pentru întreaga industrie alimentară. Reducerea poluării și monitorizarea constantă vor face diferența între o piață vulnerabilă și una responsabilă, pregătită să răspundă noilor exigențe europene privind siguranța și sustenabilitatea alimentară.

(Foto: Freepik)