Cât costă conformarea și cine își permite sustenabilitatea?

Integrarea standardelor ESG (Environmental, Social, Governance) în industria alimentară nu mai este opțională. Presiunea vine din retail, din finanțare și din reglementări europene. Însă întrebarea esențială rămâne: pot marjele reale din procesarea alimentară să susțină costurile conformării?

În România, multe companii din sector operează cu marje nete cuprinse între 3% și 8%, în funcție de segment. Implementarea cerințelor ESG presupune investiții în trasabilitate digitală, audituri de sustenabilitate, eficiență energetică, gestionarea deșeurilor, raportare non-financiară și eventuale certificări suplimentare. Costurile inițiale pot depăși câteva sute de mii de euro pentru o unitate medie de procesare.

Pentru companiile mari, cu acces la finanțare și economii de scară, aceste investiții pot deveni un avantaj competitiv: acces mai facil la creditare, listare în lanțuri internaționale, consolidarea brandului. În schimb, pentru IMM-uri, presiunea este mult mai ridicată. Fără sprijin financiar sau parteneriate solide, sustenabilitatea riscă să devină o barieră de intrare, nu un diferențiator.

Mai mult, există un decalaj între cerințele ESG și disponibilitatea consumatorului de a plăti un preț mai mare. Dacă piața nu recompensează investiția printr-o primă de preț, marjele se comprimă.

Pe termen mediu, sustenabilitatea va rămâne un criteriu de selecție în relația cu retailerii și finanțatorii. Însă adevărata provocare pentru industria alimentară românească este echilibrul dintre conformare și profitabilitate. ESG nu este doar o obligație morală, ci o ecuație financiară complexă.

(Foto: Freepik)