Ambalajele sustenabile au devenit un obiectiv strategic pentru industria alimentară, sub presiunea reglementărilor europene și a așteptărilor consumatorilor. În practică însă, tranziția către ambalaje „verzi” scoate la iveală o problemă majoră: lipsa infrastructurii funcționale de colectare și reciclare.

Multe ambalaje considerate reciclabile sau compostabile sunt conforme din punct de vedere tehnic, dar nu pot fi gestionate corect în sistemele existente. Colectarea separată este incompletă, capacitățile de sortare sunt limitate, iar reciclarea efectivă este, în multe cazuri, imposibilă. Rezultatul este paradoxal: ambalaje sustenabile care ajung la depozitare sau incinerare.

Pentru producători, costurile sunt reale și imediate. Materialele alternative sunt mai scumpe, necesită adaptări tehnologice și pot reduce termenul de valabilitate al produselor. Aceste costuri nu sunt întotdeauna recunoscute de piață și rar pot fi transferate integral în prețul final.

În lipsa unei infrastructuri coerente, sustenabilitatea rămâne mai degrabă un exercițiu de conformare decât un beneficiu real de mediu. Industria alimentară se află astfel între obligația legală, presiunea de imagine și limitele practice ale sistemului actual.

Fără investiții publice consistente în colectare și reciclare, ambalajele verzi riscă să devină o soluție scumpă, dar ineficientă.

(Foto: Freepik)