Tranziția proteică este una dintre direcțiile strategice definite de Comisia Europeană pentru perioada 2024–2030, având ca obiectiv diversificarea surselor de proteine și reducerea presiunii asupra resurselor naturale. Conform FAO (2024), cererea globală de proteine va crește cu peste 20% până în 2030, iar statele UE urmăresc un echilibru între proteinele animale, vegetale și alternativele emergente.

Eurostat indică faptul că proteinele animale reprezintă aproximativ 57% din aportul proteic al populației europene. Carnea de pasăre rămâne principalul furnizor, urmată de porc și pește. Totodată, consumul de leguminoase și produse vegetale cu profil proteic ridicat a crescut cu peste 14% în ultimii cinci ani, stimulat de interesul pentru alimentația echilibrată și de extinderea ofertelor din retail.

Recomandările EFSA subliniază necesitatea unei combinări corecte între proteinele animale și cele vegetale, pentru a asigura aportul complet de aminoacizi esențiali. Proteinele animale rămân surse importante de fier hemic, vitamina B12 și zinc, în timp ce proteinele vegetale aduc un aport semnificativ de fibre și compuși bioactivi.

În România, structura consumului se modifică treptat. Datele INS (2024) arată o creștere a consumului de carne slabă și pește, simultan cu extinderea segmentului vegetarian și flexitarian. Totuși, proteinele animale continuă să domine dieta națională, reprezentând peste 60% din aportul proteic total.

Pe partea industrială, tranziția proteică implică investiții în procese de producție eficiente, reformulare nutrițională și utilizarea tehnologiilor de procesare cu impact redus asupra mediului. Pentru sectorul zootehnic, provocările includ presiunea asupra emisiilor, reglementările europene privind sustenabilitatea și necesitatea optimizării utilizării resurselor.

Tranziția proteică nu presupune renunțarea la carne, ci o integrare mai diversificată a surselor proteice, susținută de inovație, reglementări clare și educație nutrițională.

(Foto: Freepik)