Expresia „fără E-uri” a devenit, în România, un simbol al alimentației „curate” și naturale. Numeroase produse afișează această mențiune pe ambalaj, în încercarea de a răspunde cererii crescânde pentru alternative mai sănătoase. Însă ce înseamnă, în fapt, această formulare? Și cât este marketing, cât este reglementare?

„E-urile” sunt aditivi alimentari autorizați la nivelul Uniunii Europene, fiecare cu o funcție clară: conservare, stabilizare, colorare, îndulcire sau îmbunătățire a texturii. Codurile „E” nu sunt altceva decât indicativi standardizați (ex: E300 pentru vitamina C, E100 pentru curcumină), care permit o evidență clară a compușilor folosiți. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) evaluează periodic fiecare aditiv, stabilind dozele zilnice admise și posibilele efecte secundare.

În acest context, afirmația „fără E-uri” nu echivalează cu „fără aditivi”, ci mai degrabă cu „fără aditivi sintetici”, în funcție de formularea completă. Un produs care conține suc de lămâie (acid citric) sau extract de sfeclă (colorant natural) poate conține tehnic E-uri, chiar dacă acestea nu sunt de sinteză chimică. De aceea, utilizarea expresiei poate induce în eroare, dacă nu este clar explicată.

Pentru consumatori, este esențial să citească eticheta integral, nu doar frontul ambalajului. Iar pentru procesatori, folosirea sintagmei „fără E-uri” trebuie făcută cu responsabilitate, pentru a nu intra în conflict cu reglementările privind publicitatea înșelătoare (Reg. CE 1924/2006 privind mențiunile nutriționale și de sănătate).

Trendul „clean label” – adică liste de ingrediente scurte, ușor de înțeles și percepute ca naturale – nu presupune eliminarea completă a aditivilor, ci o comunicare mai onestă despre rolul lor. În plus, tehnologiile moderne de procesare (ex: pasteurizare blândă, fermentație controlată, ambalare în atmosferă modificată) pot reduce necesarul de aditivi fără a compromite siguranța.

(Foto: Freepik)