Uleiuri presate la rece. Ulei de floarea-soarelui. Ulei de rapita. Ulei de nuca. Ulei de in. Ulei de canepa. Ulei de dovleac. Toate produse de o familie in localitatea Luna, la 45 de kilometri de Cluj-Napoca. Povestea micii afaceri de succes a fost povestita pentru Agrointeligenta de catre Felicia Tulai, tanara care, alaturi de parintii sai, a creat brandul romanesc Luna Solai. Cand a simtit ca vrea sa faca o schimbare cu viata ei, sa se apuce de un proiect al ei, Felicia Tulai realizase tot ceea ce isi poate dori o tanara. Clujeanca era de sapte ani angajata a unei multinationale, iar de trei ani se mutase la Bucuresti si avansase la nivelul de middle-management, cu un salariu pe masura. Cand, in toamna lui 2011, si-a anuntat colegii si seful ca vrea sa se intoarca acasa, la Cluj-Napoca, pentru a incepe un business de la zero, toata lumea a ramas masca. Nu aveam nici un motiv aparent care sa ma faca sa renunt la un venit sigur si o viata tihnita in Bucuresti. Dar in mintea mea incoltise ideea, simteam ca ma plafonam, ca intrasem intr-o rutina. Nu aveam foarte clar in minte ideea uleiurilor cand am anuntat ca plec, a povestit pentru Agrointeligenta Felicia Tulai, care a dezvoltat brandul Luna Solai impreuna cu parintii ei. De fapt, afacerea familiei a pornit tocmai de la o intrebare pe care colegii i-au pus-o la plecare: si noi de unde mai cumparam ulei?. Parintii Feliciei aveau deja un mic business in comuna clujeana Luna, unde produceau ulei de floarea-soarelui. Ai mei si-au cumparat o presa de ulei in 1998 - pe atunci costa cat o Dacie nou-nouta. Cum la noi in zona se cultiva multa floarea-soarelui, afacerea lor consta in producerea uleiului pentru cei care isi aduceau semintele. Cum colegii mei laudau de fiecare data uleiul de la Luna, m-am gandit imediat ca familia mea ar putea produce suficient ca sa vindem si pe piata, explica Felicia. Intoarsa la Cluj-Napoca in toamna lui 2011, Felicia a discutat cu parintii ei pornirea unei noi afaceri, iar primul pas a fost de a cumpara 40 de tone de seminte de floarea-soarelui, suficient pentru producerea a circa 15.000 de litri de ulei. Au investit si intr-o a doua presa de ulei, mai performanta. tin minte ca am cumparat semintele in perioada de recoltare si pretul a fost de 1,2-1,4 lei pe kilogram. Nu era o cantitate foarte mare, dar cum nu mai aveam un salariu lunar, era suficient sa incepem afacerea si sa am un venit. Am inceput apoi sa ma documentez despre legislatie si ce trebuie sa fac pentru a aduce pe piata un produs nou, povesteste Felicia. Am decis ca in fiecare an sa lansam cate doua sortimente noi de ulei presat la rece. Noi ne adresam segmentului gourmet, pe de o parte, si segmentului de piata interesat de o alimentatie sanatoasa, pe alta parte. Produsele noastre sunt neprocesate termic, astfel ca proprietatile semintelor se pastreaza si in ulei. Aflam mereu de noi intrebuintari ale uleurilor noastre direct de la clientii foarte multumiti de calitatea lor, de puterile lor vindecatoare in diferite tratamente. In general, noi avem parteneriate individuale cu magazine naturiste si bacanii din tara - Cluj, Brasov, Timis, Maramures, Arad, Bucuresti, si nu ne-am propus nicioadata ca tinta sa intram in marile lanturi de hypermarketuri. In curand, uleiurile Luna Solai vor ajunge si la Iasi, vorbeste Felicia Tulai despre comercializarea uleiurilor presate la rece. Comenzile pot fi facute si pe site-ul afacerii, dar doar daca ele sunt mai mari, pentru ca Luna Solai nu are inca un magazin online propriu-zis mai multe pe www.agrointel.ro .