TehnologiiȘtiri

188

ANPC a avut o întălnire informală cu reprezentanții Industriei Alimentare din România

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) informează printr-un comunicat că la sediul instituției a avut o întâlnire de lucru cu reprezentanții principalelor structuri patronale din domeniul alimentar, din România – Romalimenta, Rompan, Asociația Patronală Română din Industria Laptelui (APRIL), Asociația Română a Cărnii  (ARC), ”Berarii României” și Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare.

În cadrul reuniunii, președintele ANPC, Claudiu Dolot, a prezentat câteva linii directoare ale strategiei multianuale a instituției, în concordanță cu modificările legislative naționale și europene în domeniu. De asemenea, au fost discutate câteva dintre cele mai importante probleme cu care se confruntă sectorul economic alimentar, în acestă perioadă marcată de restricțiile impuse de pandemie, la nivel mondial.

În acest context, au fost reiterate concluziile Autorității Europene pentru Siguranța Alimentelor (EFSA), care precizau că nu există dovezi științifice că alimentele de origine animală (carne, lapte, pește, produse din carne etc.) sau cele de origine nonanimală (legume, fructe, pâine, produse de patiserie etc.) sunt o sursă probabilă sau o cale de transmitere a virusului SARS-CoV-2.

De altfel, ANPC și-a reafirmat poziția, în concordanță cu cea europeană, în legătură cu conținutul înșelător al spotului publicitar difuzat pe diverse posturi de televiziune. Mai exact, a subliniat încă o dată că pâinea neambalată nu reprezintă un vector de transmitere a Covid 19.

Mai mult, prin intermediul acestui spot se solicită instituției ANPC să reglementeze cadrul de comercializare a produselor de panificație neambalate - precizăm că, în prezent, există în România cadrul legal referitor la comercializare pâinii și a produselor de panificație neambalate.

În consecință, ANPC își menține poziția, exprimată de altfel în toate comunicatele de presă transmise anterior, potrivit căreia alimentele neambalate, implicit și pâinea neambalată, nu constituie un vector de răspândire și de transmitere a Covid-19.

Cele două părți, ANPC și structurile asociative patronale din domeniul alimentar, au discutat, de asemenea, pe larg despre modalități diverse pe care le pot identifica împreună, în scopul promovării și aplicării bunelor practici în domeniul protecției consumatorilor, în consonanță cu cele europene, existente deja în țările membre. Biroul de presă ANPC

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2