TehnologiiȘtiri

149

ANPC a sancționat drastic comercianți ieșeni din domeniul alimentar

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Echipele mixte ale Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor București-Ilfov și ale Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Iași, coordonate de Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Eduardt Cozminschi, Directorul General, Paul Anghel și a Secretarul General, Eduard Ștefan Olteniceanu au realizat, la sfârșitul săptămânii trecute,  o amplă acțiune de control menită să verifice respectarea legislației în vigoare, în cazul comercializării de produse alimentare în județul Iași, se arată într-un comunicat emis de instituție.  

Astfel, au fost realizate 47 verificări la operatorii economici din Iași, pentru 11 dintre acestea – finalizate până la această oră – fiind deja dispuse 10 avertismente și 4 amenzi contravenționale, în valoare totală de 14.000 de lei.  

Sancțiunilor de până acum li s-a adăugat și măsuri complementare de oprire temporară de la comercializare a unei cantități de 239 kg de produse alimentare, în valoare de 5.186 lei și de oprire definitive de la comercializare și retragere din circuitul de consum a unei cantități de 357 kg de produse alimentare, în valoare de 6.081 lei.  

Dintre neregulile constatate de comisarii ANPC, cele mai frecvente au fost:

✔utilizarea în scopul expunerii produselor spre vânzare a unor vitrine frigorifice nefuncționale, neigienizate și cu pete de rugină 

✔ comercializarea produselor alimentare cu termenul de valabilitate depășit

✔ neasigurarea condițiilor optime de depozitare, în conformitate cu regimul de temeperatură indicat de producător

✔ schimbarea stării termice a proselor

✔ expunerea la vânzare și depozitarea produselor lactate și din carne în afara spațiilor frigorifice, la temperatura mediului ambiant

✔ lipsa instrumentelor de măsurare a temperaturii 

✔ lipsa buletinelor de verificare metrologică a cântarelor utilizate

✔ folosirea unei mașini de gheață insalubră, cu pete de rugină pentru realizarea gheței necesare comercializării peștelui

ANPC îi asigură pe cetățeni că verificarea faptului că drepturile consumatorilor sunt respectate de către operatorii economici reprezintă prioritatea activității instituției. Biroul de presă

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2