TehnologiiȘtiri

155

ANPC: Întrevedere cu AmCham - Camera de Comerț Americană

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Datorită faptului că ANPC își dorește să fie cât mai aproape de consumatori, pe agenda instituției se află în primul rând transparența și eficientizarea.

Astăzi, echipa din conducerea Autorităţii Naționale pentru Protecția Consumatorilor a avut o întrevedere cu AmCham-Camera de Comerț Americană.Cu acest prilej, ANPC a reiterat ideea de a lucra împreună pentru a avea o construcție bună pentru România!

Mesajul venit din partea echipei prezente a fost unul de susținere față de noua conducere a ANPC, dar nu în ultimul rând a fost un mesaj centrat în jurul consumatorului.

Au fost abordate diferite teme, însă principal a rămas planul pe termen scurt și mediu despre cum putem îmbunătăți anumite aspecte care se vor transpune mai apoi în societate spre binele cumpărătorilor.

De asemenea, președintele ANPC, domnul Claudiu Dolot, își dorește punerea în practică a celor discutate prin prezența sa la anumite grupuri de lucru din cadrul Camerei de Comerț Americane, pentru că, așa cum însuși dumnealui a subliniat:

“Pentru a lua cele mai bune decizii și a trasa direcții cât mai realiste, este nevoie de o prezență la firul ierbii. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor rămâne o instituție de control, însă dincolo de acest aspect, ea trebuie să devină o instituție cât mai apropiată de consumatori și parteneri, deoarece comunicarea joacă un rol primordial în mandatul meu.”

Mulțumim echipei prezente astăzi la discuție și o asigurăm de faptul că, în ANPC, vor găsi mereu un sprijin real pentru a contura lucruri constructive pentru consumatorii români.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2