348
După o lungă perioadă de timp, în sfârșit, activitatea susținută a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a primit recunoașterea publică pe care o merită, informează instituția printr-un comunicat.
Pentru prima dată, în ultimii anii, greu încercați de crize succesive, cu impact direct asupra consumatorilor, datorită eforturilor și înțelegerii cu care Ministerul Economiei, unul dintre cele mai afectate, în acest timp, s-a aplecat asupra modului în care ANPC reușește să facă față solicitărilor crescânde ale pieței, în condiții depășite cu mult de realitate, instituția noastră va avea la dispoziție un buget care o va aduce la un nivel tehnologic apropiat de zilele noastre.
Beneficiind de resurse de cinci ori mai mari față de acest an, 2023 va însemna pentru ANPC un început putermic al modernizării și pregătirii, pentru a face față provocărilor secolului 21.
Datorită deschiderii de care a dat dovadă ministrul Economiei, Florin Spătaru, care a susținut cauza ANPC, atunci când discuția despre bugetul 2023, al instituției, a pornit de la cotele anului 2021 – în condițiile în care cel pe care îl încheiem în aceste zile ne-a adus răsturnări de situație din punctul de vedere al costurilor pentru energie și carburanți – datorită viziunii sale manageriale, la nivelul ministerului, venind în sprijinul activității Autorității, aflate în coordonarea sa, care veghează direct asupra sănătății și vieții cetățeanului, în calitate de consumator, a făcut posibilă începerea modernizării acesteia.
Concret, în anul 2023, datorită bugetului alocat de către Guvernul României, prin Ministerul Economiei, ANPC va reuși să înlocuiască o mare parte din calculatoarele vechi de peste 15 ani cu care lucrează în prezent, cu unele moderne, performante, capabile să facă față fluxului mare de cereri din partea consumatorilor, la nivel national, și să fie astfel pregătit pentru viitoarea digitalizare a instituției care va avea loc peste cel mult un an.
De asemenea, sediile ANPC din întreaga țară, aflate, multe dintre ele, într-o stare greu de imaginat și în care nu au mai fost realizate renovări sau modernizări de zeci de ani, vor începe ample procese de reamenajare și optimizare a spațiului de lucru, astfel încât comisarii ANPC să-și poată desfășura activitatea în condiții cât mai bune, pentru a da un randament sporit în soluționarea petițiilor sosite de la consumatori și în procesul de supraveghere al pieței.
Salutăm implicarea personală a ministrului Economiei, Florin Spătaru, în punerea în valoare a eforturilor zilnice derulate de comisarii ANPC, la nivel național, astfel încât consumatorul român – cetățeanul acestei țări – să poată beneficia de sprijinul activ pe care ANPC i-l oferă, indiferent de moment, împrejurare sau complexitate a acțiunii, iar drepturile sale, consfințite prin lege, să fie respectate de operatorii economici care activează în România.