254
Acțiunea, desfășurată de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) la nivel național, s-a concretizat prin verificarea a 1.944 de obiective autorizate sau înregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor.
La acţiunea coordonată de conducerea ANSVSA au participat inspectori din cadrul ANSVSA și din cadrul Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) judeţene.
Abaterile constatate de inspectorii ANSVSA au fost sancționate prin aplicarea a 229 de amenzi contravenționale, care au totalizat 1.356.200 de lei.
Trei unități au primit ordonanță de suspendare a activității până la remedierea deficiențelor: un fast-food (pentru neîntreținerea a igienică a spațiilor și a ustensilelor de lucru) și două restaurante (pentru depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare și nerespectarea condițiilor de igienă).
Detaliat, în perioada 29 aprilie – 1 mai, controalele inspectorilor ANSVSA au vizat: 1.055 de unități de alimentație publică, 143 de pensiuni turistice, 24 de unități de tip catering, 63 de unități de cofetărie/patiserie, 62 de laboratoare de cofetărie, 91 de unități tip supermarket/hipermarket, 265 de magazine alimentare și 241 de alte tipuri de unități.
Pentru a preveni apariția toxiinfecțiilor alimentare și a proteja sănătatea consumatorilor, inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor au controlat condițiile de igienă în care sunt recepționate, depozitate, preparate și valorificate diverse sortimente de produse alimentare și preparate culinare destinate consumului uman.
De asemenea, a fost confiscată și denaturată o cantitate de 486 kg de produse alimentare (carne și produse din carne, pește și produse din pește, produse lactate și produse de patiserie și cofetărie), produse care prezentau un potențial risc pentru sănătatea consumatorilor.
Cele mai frecvente neconformități constatate au fost cele privind respectarea normelor și cerințelor de igienă, urmate de cele privind etichetarea și a cerințelor de temperatură pentru depozitarea și comercializarea produselor alimentare.
Menționăm că, această acțiune a avut și o componentă de consiliere și îndrumare a agenților economici verificați.
Serviciul Comunicare și Logistică Documentară ANSVSA