Piață

776

Comisia Europeană a amendat Mondelēz cu 337,5 milioane de euro pentru restricții comerciale transfrontaliere

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Comisia Europeană informează că a amendat Mondelēz International, Inc. (Mondelēz) cu 337,5 milioane EUR pentru obstrucționarea comerțului transfrontalier cu produse din ciocolată, biscuiți și cafea între statele membre, deoarece a încălcat normele UE în materie de concurență.

Comisia își menține angajamentul de a elimina barierele nejustificate pentru a asigura o mai bună funcționare a pieței unice.

Constrângerile teritoriale în materie de aprovizionare exercitate de furnizori reprezintă un tip de bariere fără caracter de reglementare în calea bunei funcționări a pieței unice.

Ancheta Comisiei a constatat că Mondelēz a încălcat normele UE în materie de concurență:

(i) prin implicarea în acorduri anticoncurențiale sau în practici concertate care vizează restricționarea comerțului transfrontalier cu diverse produse din ciocolată, biscuiți și cafea și

(ii)prin abuzarea poziției sale dominante pe anumite piețe naționale pentru vânzarea de tablete de ciocolată.

Margrethe Vestager, vicepreședinta executivă responsabilă cu politica în domeniul concurenței, a declarat:

 „Prețurile la alimente diferă de la un stat membru la altul. Comerțul care trece peste frontierele statelor membre în cadrul pieței interne poate reduce prețurile și poate spori disponibilitatea produselor pentru consumatori.

Acest lucru este deosebit de important în perioadele cu inflație ridicată. În decizia de astăzi, constatăm că Mondelēz a limitat în mod ilegal vânzările transfrontaliere în întreaga UE.

Mondelēz a făcut acest lucru pentru a menține prețuri mai mari la produsele sale, în detrimentul consumatorilor. Prin urmare, am amendat Mondelēz cu 337,5 milioane de euro.” 

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2