Repere

243

Dialog româno-basarabean pe teme agroalimentare

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Ministrul Petre DAEA a primit la sediul MADR o delegație a Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) din Republica Moldova condusă de ministrul Vladimir BOLEA.

Alături de ministrul DAEA s-au aflat secretarii de stat Sorin Moise și Ion Găman, precum și conducerea direcțiilor de specialitate din cadrul MADR și APIA.

Cele două părți au făcut o trecere în revistă a principalelor problematici bilaterale: comerțul cu produse agroalimentare, identificarea unor instrumente de intensificare a cooperării bilaterale pe segmentul agroalimentar, procesarea producției agricole. 

Sesiunea plenară a vizat dezbaterea următoarelor subiecte: mecanisme de stimulare financiară și non-financiară a producătorilor agricoli, elemente privind politica de piață în comerțul cu produse vegetale în sezon, sporirea atractivității de producere a vinurilor cu DOP/IGP, implementarea politicilor sectoriale în domeniul zootehniei, identificarea si trasabilitatea animalelor. 

În cadrul întrevederii, ministrul Petre DAEA și-a exprimat susținerea pentru sprijinirea integrării europene a Republicii Moldova, în baza procesului de reforme și a angajamentelor asumate în contextul implementării Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.

 „Suntem, am fost și vom fi alături de frații noștri de peste Prut și vă vom pune la dispoziție întreaga noastră expertiză în domeniul agroalimentar, în toate segmentele care sunt de interes pentru dvs. pentru a vă susține în etapele pe care le aveți de parcurs în perspectiva aderării la Uniunea Europeană.

România și Republica Moldova se confruntă cu probleme similare, iar soluțiile nu vor întârzia să apară printr-o colaborare sinergică, pornind inclusiv de la experiența României în calitate de stat membru UE.

Vă vom acorda sprijin pentru adaptarea legislației, asimilarea acquis-ului comunitar, crearea de mecanisme de lucru și formarea unor structuri care să fie compatibile cu cerințele politice și economice ale UE.

Bine ați venit acasă, dragi colegi și prieteni, să aveți mereu în minte că veți avea tot timpul ușa deschisă, iar căldura sufletească ne păstrează mereu în ambientul înțelegerii și al prețuirii”, a declarat ministrul Petre DAEA.    

La rândul său, ministrul din Republica Moldova a apreciat că agricultura este un domeniu esențial, care înglobează toate ramurile economiei și contribuie la formarea bugetului, susținând că MAIA din Republica Moldova se află în plin proces de reformare pentru a se adapta cerințelor actuale și a sprijini agricultura să devină prosperă.      

„Noi promovăm interconectarea economică a Republicii Moldova cu România, nu numai pe dimensiunea de export, dar și pe cea a importului de produse agoalimentare din România în Republica Moldova, iar această interconectare dorim să începem să o facem în ambele sensuri”, a declarat ministrul agriculturii din Republica Moldova.

De asemenea, Vladimir BOLEA a menționat că romanii de pe ambele maluri ale Prutului au preferințe alimentare comune, iar participarea la evenimente de profil poate genera o emoție a cunoașterii ce conduce la o relație bilaterală de durată.   

Ministrul din Republica Moldova și-a afirmat interesul pentru consolidarea parteneriatului moldo-român pe dimensiunea agricolă în contextul pre-aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană. 

Colaborarea dintre România și Republica Moldova are ca scop transferul de cunoștințe, crearea unor conexiuni pentru realizarea unor parteneriate publice private, dar și cu antreprenorii din domeniul agricol dintre cele două state și valorificarea oportunităților de investiții în agricultură.

Acțiunile de cooperare dintre ministerele agriculturii din România și Republica Moldova au în vedere desfășurarea unor sesiuni de instruire, transferul de informații și bune practici, pentru o dezvoltare viabilă  a sectorului agroalimentar.

Printre subiectele specifice supuse discuțiilor în cadrul întrevederilor sectoriale s-au regăsit instrumentele de sprijinire a zonelor rurale, dezvoltarea sectorului zootehnic, consolidarea sectorului fitosanitar, precum și a segmentului de cercetare și extindere a serviciilor de consultanță în agricultură. 

Din delegația Republicii Moldova au mai făcut parte ambasadorul Republicii Moldova în România Victor Chirilă, secretarii de stat din Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare Vasile Șarban și Iurie Scripnic, conducerea direcțiilor tehnice din Minister și APIA, membri ai Comisiei de agricultură și industrie alimentară din Parlamentul Republicii Moldova. 

Programul vizitei a cuprins, pe lângă discuțiile celor două delegații în format plenar și sectorial  și vizitarea unei ferme din comuna Adunații-Copăceni, județul Giurgiu. 

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2