Eticheta unui produs alimentar conține mai mult decât informații de bază. Dincolo de lista ingredientelor, apar frecvent coduri de tip „E”, care pentru mulți consumatori rămân neclare.

Aceste coduri reprezintă aditivi alimentari autorizați la nivel european. Fiecare „E” are o funcție specifică: conservare, colorare, stabilizare sau îmbunătățirea texturii. De exemplu, E300 este acid ascorbic (vitamina C), utilizat ca antioxidant, în timp ce E322 reprezintă lecitina, un emulsifiant frecvent întâlnit.

Problema nu este existența acestor substanțe, ci modul în care sunt percepute. Lipsa unei traduceri clare pe etichetă creează distanță între produs și consumator. În realitate, majoritatea aditivilor sunt evaluați și aprobați conform standardelor europene.

Totuși, nivelul de procesare rămâne un indicator relevant. Produsele cu liste lungi de aditivi sunt, în general, mai intens procesate, ceea ce poate influența calitatea nutrițională.

Un sistem simplu de „traducere” a etichetei – explicarea funcției fiecărui aditiv – ar putea reduce confuzia și ar crește transparența. Nu toate E-urile sunt problematice, dar nici complet neutre în orice context.

În final, eticheta nu este doar o obligație legală, ci un instrument de decizie. Cu cât este mai bine înțeleasă, cu atât alegerea devine mai informată.

(Foto: AI GENERATED)