250
Potrivit comunicatului transmis redactiei infoALIMENT, Every Can Counts România, programul european dedicat colectării şi reciclării dozelor din aluminiu întâmpină turiştii aflaţi pe litoral cu o nouă ediţie a campaniei ExtravaCANza, prin care facilitează în fiecare an colectarea dozelor de băutură. Campania se desfăşoară în perioada 2 iulie – 22 august, în staţiunea Mamaia, la Taverna Aventura.
Pe toată durata campaniei,în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, orele 13.00-17.00, turiştii vor putea depune dozele consumate în aparatul inteligent, indiferent de forma, mărimea sau culoarea acestora.
În schimbul a cinci doze introduse în aparat, participanţii vor primi o doză de suc sau bere. În plus, aparatul inteligent va emite aleatoriu un bon câştigător, iar posesorul acestuia se va bucura de un voucher cu premii precum: rucsac cu roţi, rucsac cu greutate redusă, geantă de voiaj, halate de duş pentru copii / femei / bărbaţi. Premiile vor putea fi revendicate din orice magazin Penny România.
Devenită o campanie de tradiţie pe litoralul românesc, ExtravaCANza îşi propune să le ofere turiştilor suportul necesar pentru reciclarea dozelor de băutură, având în vedere că 69% dintre români sunt de părere că în România nu sunt suficiente pubele de reciclare, potrivit studiului realizat de Every Can Counts în 2020.
Campania ExtravaCANza este organizată la iniţiativa Asociaţiei Alucro, organizaţie care desfăşoară în România programul Every Can Counts, dedicat colectării şi reciclării dozelor din aluminiu, derulat în prezent în 19 ţări europene cu scopul de a încuraja oamenii să recicleze atunci când sunt în deplasare (la locul de muncă, în cadrul evenimentelor publice). Campania ExtravaCANza se bucură de susţinerea mai multor organizaţii care la rândul lor încurajează colectarea selectivă.
„Este a 4-a vară în care susținem ExtravaCANza și ne bucurăm să vedem cum proiectul crește de la an la an. Aluminiul este un material care poate fi reciclat la nesfârșit fără a-și pierde din calitate, iar dozele de aluminiu sunt printre cele mai reciclate obiecte.
Ceea ce înseamnă că acestea sunt revalorificate și nu ajung deșeu. Acestea sunt principiile de bază ale economiei circulare, iar proiectul ExtravaCANza le transpune într-o campanie îndrăgită deja de turiști. Proiectul vine în ajutorul acestora cu infrastructură de colectare și mesaje educaționale despre importanța colectării separate.Rămânem alături de partenerii noștri și continuăm să dezvoltăm proiecte pentru un viitor mai bun. Pentru că #DupăNoiStrângemTotNoi” a declarat Alice Nichita, Public Affairs and Communication Manager, Coca-Cola HBC România.
„Reciclarea dozelor de aluminiu este esenţial din atât de multe motive, de la faptul că salvează resurse epuizabile precum bauxita şi contribuie la economisirea de energie şi la diminuarea amprentei de carbon, până la reducerea costurilor efective cu depozitarea deşeurilor.
Mai mult decât atât, deşeurile provenite din dozele de aluminiu sunt 100% reciclabile şi pot fi tratate şi valorificate pentru reutilizare numai dacă sunt colectate corect. Suntem conştienţi că schimbarea necesită eforturi susţinute în comunitate pentru a informa oamenii cu privire la beneficiile reciclării, dar şi referitor la opţiunile care să sprijine colectarea separată.
GreenPoint Management şi-a asumat să participe activ la dezvoltarea durabilă şi prin campanii de conştientizare atât de necesare la nivelul societăţii. Suntem bucuroşi că am gasit un partener la fel de motivat precum Asociaţia Alucro şi am reuşit săaducem o nouă ediţie a campanie ExtravaCANza.”, a declarat Andrei Dinescu, Deputy CEO GreenPoint Management.
Regulamentul privind desfăşurarea campaniei ExtravaCANza este disponibil pewww.everycancounts.eu/ro.
Eveniment Facebook: https://fb.me/e/2msKulsTd
Organizator: Asociaţia Alucro - Every Can Counts România
Parteneri:Coca-Cola HBC, Bergenbier S.A, Penny România, GreenPoint Management, Can Pack Recycling