Nu ne mai este foame doar de mâncare, ci de imagini cu mâncare. Instagram, TikTok sau YouTube Shorts au devenit meniuri vizuale globale, unde apetitul se activează prin scroll, nu prin miros sau oră. În acest context, foamea nu mai este un semnal fiziologic, ci unul cultural.

Algoritmul ne arată ce „se mănâncă acum”: paste cremoase, burgeri supradimensionați, deserturi care curg. Nu contează dacă ne este foame sau nu – corpul reacționează la stimulul vizual. Mâncarea devine spectacol, iar consumul începe cu privirea. Alegem ce să mâncăm nu în funcție de nevoie, ci de estetică.

Această mediere digitală schimbă raportul cu gustul real. Preparatele simple, care nu arată „bine în poză”, devin invizibile. În schimb, mâncarea este evaluată prin contrast, culoare și efect vizual. De aici apare o foame standardizată, globalizată, care ignoră contextul local sau personal.

Mai mult, ecranul creează o disociere: putem consuma ore întregi conținut alimentar fără să mâncăm efectiv, sau, dimpotrivă, să mâncăm fără să fim prezenți, distrași de același ecran. Foamea devine confuză, iar sațietatea – întârziată.

Când Instagram decide ce ne e foame, relația cu mâncarea se mută din corp în feed. Iar adevărata provocare rămâne să ne reînvățăm să ascultăm semnalele reale, nu cele generate de algoritm.

(Foto: Freepik)