Repere

222

Propunerile ANAMOB pentru Industria Alimentară românească, în condițiile războiului din Ucraina

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Evenimentele care se desfășoară în prezent în Ucraina au transmis unde de șoc pe piețele globale. Criza vine într-un moment în care piețele alimentare se luptă deja cu creșterea prețurilor și consecințele pandemiei de COVID-19.

Ofensiva rusă în Ucraina a crescut riscul de aprovizionare pentru piețele de cereale. Ucraina a oprit activitățile în porturile sale după ce Rusia a lansat o operațiune militară. Rusia a suspendat, de asemenea, circulația navelor comerciale în Marea Azov până la o nouă notificare.

Prețurile la cereale au crescut la valori record (cu 40-60% în ultima săptămână), pe fondul îngrijorării că situația conflictuală ar putea afecta exporturile de la Marea Neagră către piețele mondiale (vedeți și raportul ANAMOB - Organizație membră PRO AGRO, din anexă).

Ofensiva rusă împotriva Ucrainei a crescut brusc prețurile mărfurilor agricole pe piețele globale. Contractele futures din Marea Britanie și Paris s-au închis la noi recorduri, în timp ce contractele futures din Chicago au atins un maxim pe nouă ani și jumătate. 

Conflictul împiedică exporturile din Ucraina, deoarece porturile sunt în prezent închise transportului comercial. Exporturile rusești sunt, de asemenea, mai dificile din cauza sancțiunilor internaționale care limitează disponibilitatea creditelor și a perturbării rutelor de transport maritim.

Prețurile mondiale la alimente sunt deja la vârful ultimilor 10 ani din cauza pandemiei și a schimbărilor climatice.

Potrivit Departamentului pentru Agricultură al SUA, Rusia și Ucraina reprezintă împreună aproximativ 29% din exporturile globale de grâu, 19% din aprovizionarea mondială cu porumb și 80% din exporturile mondiale de ulei de floarea-soarelui. Aproape 10% din producția mondială de cereale este produsă în Rusia, în timp ce producția ucraineană reprezintă 3% din producția mondială.

Conflictul militar din Ucraina creează mari perturbări pe piețele internaționale de grâu. Cererea pentru exporturile UE de grâu a crescut alarmant săptămâna aceasta, din cauza întreruperii livrărilor din Ucraina şi Rusia, iar această tendință începe deja să provoace mari îngrijorări din partea mai multor state în privința rezervelor strategice.

Se estimează că România a exportat peste 5 milioane tone grâu (500.000 de tone de grâu, în doar primele două zile de la debutul conflictului din Ucraina).

Rusia și Ucraina au rămas cu circa 12-14 milioane tone grâu și 14-16 milioane tone porumb nelivrate din portofoliul planificat până în iunie 2022. În aceste condiții, se manifestă o presiune extremă a comercianților către alte surse disponibile (cu România în prim plan), reflectată în creșterii semnificative, zilnice, de preț (prețurile de achiziție internă pentru livrare la export crescând în ultimele zile de la 1,4 la 1,8lei/kg), extrem de atractive pentru deținătorii de stocuri.

În contextul actual vă aducem la cunoștinta că pe piața internă a Romaniei se manifestă următoarele fenomene cu risc major pentru securitatea alimentară și viabilitatea sectorului industriei alimentare românești:

1. în condițiile lipsei acute de resurse financiare necesare achiziției pentru formarea de stocuri pentru consum intern, s-a generalizat practic doar creșterea la un nivel semnificativ a ofertelor de achiziție pentru export și a volumului de cereale în curs de acumulare în silozurile portuare;

2. creșterile semnificative ale prețului de achiziție a grâului din producția 2021, generează, în mod natural, o creștere semnificativă a costului de producție pentru produsele de morărit și panificație, în condițiile în rețelele de retail se arată inflexibile la solicitările de actualizare a contractelor comerciale pe termen mediu și lung, fapt ce duce la situația de penalizare generalizată, la scară națională, a industriei furnizoare.

Față de cele precizate mai sus, vă propunem următoarele măsuri urgente de piață internă, fără a crea distorsiuni cu efect perturbator pe piață, care să permită echilibrarea balanței achizițiilor de cereale pentru consum intern și export și protejarea furnizorilor români de produse alimentare, față de aplicarea unor clauze excesive de penalizare în relația cu rețelele de retail:

I. Măsură de finanțare a achiziției de cereale pentru realizarea de stocuri destinate consumului intern până la noua recoltă 2022

- achiziția de stocuri de grâu de până la un nivel cumulat de maxim 1.000.000 tone;

- subvenționarea costurilor de depozitare stocuri cereale pentru consum intern pe perioada martie-iunie 2022.

II. Declararea oficială a unei situații de forță majoră, la scară națională,  privind escaladarea și impredictibilitatea costurilor pentru produsele alimentare realizate din procesarea cerealelor.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2