142
Startup-ul românesc Frisbo, platforma de smart e-fulfillment cu cea mai mare prezență în Europa, care preia depozitarea, ambalarea și livrarea comenzilor online, anunță că își extinde operațiunile în cinci noi țări: Republica Moldova și Bulgaria - unde recent au început activitatea, și Spania, Italia și Belgia, care se află în proces de integrare a depozitelor. Pentru 2021, compania are în plan extinderea rețelei logistice în Germania (țară deservită în acest moment din Polonia), Franța și Olanda.
În prezent, în rețeaua Frisbo sunt active 15 centre logistice din România, Republica Moldova, Ungaria, Slovacia, Bulgaria și Polonia, care deservesc 9 țări în sistem de livrare a doua zi: România, Bulgaria, Ungaria, Republica Moldova, Polonia, Slovacia, Cehia, Austria și Germania. La începutul anului 2021, lista țărilor cu livrare next day va ajunge la 13, adăugându-se Belgia, Italia, Spania și Portugalia.
Anul acesta, Frisbo a înregistrat în medie o creștere anuală de peste 95% pe piețele din România, Ungaria, Slovacia și Polonia, țările în care startup-ul opera și în 2019. În 2020, operațiunile externe au reprezentat o pondere de 15% din totalul business-ului.
„Anul acesta ne-am concentrat pe consolidarea poziției noastre în piața locală și extinderea operațiunilor Frisbo în Centrul și Estul Europei, proces care va continua și în 2021. În contextul pandemiei și al faptului că cei mai mulți dintre consumatori se orientează către cumpărături online, serviciile noastre au devenit tot mai căutate și nu mai reprezintă o soluție exotică. Vom continua extinderea Frisbo către piețele din vest, observând un apetit tot mai mare al magazinelor online din portofoliu pentru acestea”, a declarat Bogdan Colceriu, fondator Frisbo.
Printre clienții din portofoliul Frisbo se numără companii precum Bitdefender, Aosom, Nala, Sanovita, foodpanda, Meli Melo sau Intercars. Beneficiul utilizării unui serviciu de e-fulfillment constă în scalarea vânzărilor magazinelor online în piața locală, cât și în țări noi, fără nevoia experienței logistice, fără costul ridicat și stresul gestionării stocurilor și a comenzilor.
Frisbo este prima platformă de e-fulfillment de pe piața locală, fondată în 2014 de antreprenorul Bogdan Colceriu. În luna noiembrie a anului trecut, startup-ul a primit o investiție de 1,2 milioane de euro, într-o rundă condusă de GapMinder Venture Partners, cu participarea ROCA X, la o evaluare a business-ului de aproximativ 6 milioane de euro.
La acel moment, Frisbo a reușit șă-și cvadrupleze valoarea în interval de 2 ani de la primă rundă de investiții ridicată în 2017 de la omul de afaceri clujean Mircea Ilea, urmată de investițiile grupului Neogen și ale fondului Risky Business în 2018.