389
În luna ianuarie 2023, compania Niavis a efectuat un sondaj prin care își dorește să sublinieze importanța tot mai mare pe care o acordă româncele protejării mediului înconjurător și unui stil de viață sănătos. La acest sondaj*, derulat online, la nivel național, au participat peste 1000 de femei de toate vârstele.
Dacă pentru un sfert dintre participantele la sondaj, oboseala este cuvântul care descrie cel mai bine starea actuală, 20% simt recunoștință, iar 10% incertitudine.
Peste 80% dintre participantele la sondaj consideră alimentația importantă și foarte importantă în starea generală de bine. Astfel, un procent semnificativ (60%) și-a propus pentru acest an o dietă sănătoasă, alături de un program mai activ de sport (62%) și mai mult timp în aer liber (58%).
Întrebate despre schimbările pe care doresc să le facă în alimentație în 2023, cele mai multe respondente au declarat că vor să renunțe la zahărul adăugat (62%), să consume mai multe fructe și legume (56%) și să reducă consumul de carne și mezeluri (26%).
Eticheta, cel mai important criteriu la achiziția unui produs alimentar
70% dintre respondente consideră că cel mai important criteriu atunci când aleg un produs alimentar este eticheta, respectiv lista de ingrediente a produsului, în timp ce prețul ori proveniența produsului primează pentru 10%.
Bugetul lunar alocat pentru achiziția de alimente naturiste, bio, organice variază de la sub 250 lei pentru 60% dintre respondente, până la peste 400 lei pentru 15%. O femeie din cinci alocă lunar între 250-400 lei pentru produsele naturiste.
În ceea ce privește alimentele naturiste consumate cu precădere, mai mult de o treime dintre participantele la sondaj indică consumul de miere și produse apicole, urmat de consumul de cereale integrale (15%), vitamine și suplimente naturale (14%), ceaiuri (13%), condimente și mirodenii (13).
3 femei din 4 se simt mai relaxate după ce petrec timp în natură
Conform sondajului demarat de Niavis, aproape 60% dintre participantele la sondaj petrec mai puțin de 4 ore săptămânal în aer liber, în timp ce 9% alocă mai mult de 12 ore săptămânal petrecerii timpului în aer liber.
Când vine vorba de timp în natură, mai mult de jumătate (55%) dintre respondentele sondajului indică drept loc preferat parcul, în timp ce o treime preferă grădina casei, iar pentru 36%, muntele este destinația unde petrec cel mai mult timp în natură.
Întrebate care sunt activitățile preferate pe care le desfășoară în aer liber, mai mult de 80% indică plimbările, în timp ce drumețiile și excursiile sunt alese de o treime, iar o femeie din cinci alege lectura ca activitate preferată în aer liber.
În timp ce 75% dintre femei se simt mai relaxate după ce petrec timp în natură, 40% se simt mai pline de energie și același procent au un somn mai odihnitor. Doar 3.8% dintre respondente nu au observat nicio schimbare după ce petrec timp în natură.
Pentru a proteja mediul și natura, 53% se orientează spre alimente naturale
Aproape în unanimitate (96%), participantele la sondajul Niavis consideră că a avea grijă de natură este o necesitate, doar 4% consideră protejarea mediului un trend sau nu au o opinie în acest sens.
Întrebate ce fac pentru a proteja natura și mediul înconjurător, printre cele mai întâlnite acțiuni sunt consumul responsabil și evitarea risipei (66%), orientarea spre alimente naturale, cât mai puțin procesate (53%), achiziția de produse alimentare de proveniență locală sau de la producători români (47%).
Jumătate dintre respondente colectează deșeuri selectiv, iar o femeie din cinci a renunțat sau și-a propus să renunțe la plastic în 2023.