Cris-Tim are in acest an un program de investitii in valoare de 4,2 milioane de euro, a declarat pentru revista Fabrica de Carne domnul Radu Timis Presedinte al grupului de firme pe care il conduce. Investitiile vizeaza un amplu proiect de retehnologizare, in vederea diversificarii productiei si a dinamizarii activitatii de export care, acum, reprezinta 5 % din volumul de afaceri ale firmei. Presedintele Cris-Tim a adaugat ca, dupa un an 2012 in stagnare, anul 2013 a fost incheiat cu o crestere a profitului net de 10 %, estimand pentru 2014 o crestere moderata. In acelasi timp, insa, Radu Timis a criticat inca o data situatia generala din sectorul de carne al Romaniei, in care piata neagra si evaziunea inseamna 40 % din totalul afacerilor, dar si sistemul de impozitare dezastruos: Din cauza taxei pe stalp, sunt nevoit sa demolez trei grajduri pe care voiam sa le populez in viitor cu animale. Dar, deocamdata, fiind fara activitate, ar trebui sa platesc pentru ele taxe foarte mari. Noul sistem de impozitare a fost facut amatoriceste, pe genunchi, fara nicio legatura cu realitatea, cu interesul real al oamenilor de afacei si al economiei, in general. I.S.