Presiunea publică pentru produse cu etichetă „curată” a accelerat interesul pentru tehnologii care pot prelungi stabilitatea alimentelor fără utilizarea aditivilor clasici. În spatele acestui trend există însă o diferență clară între soluțiile validate industrial și conceptele promovate excesiv în marketing.

Printre tehnologiile non-termice sau minim invazive cu aplicabilitate reală se numără procesarea la presiune înaltă (HPP), utilizată pentru sucuri, produse refrigerate și preparate gata de consum. HPP inactivează microorganismele sensibile la presiune, fără a afecta semnificativ proprietățile senzoriale. Totuși, nu este eficientă împotriva sporilor și necesită lanț frigorific.

Câmpurile electrice pulsatorii (PEF) sunt aplicate în special pentru lichide, facilitând reducerea încărcăturii microbiene și îmbunătățind extracția componentelor funcționale. Tehnologia este limitată la produse cu conductivitate electrică adecvată și nu înlocuiește sterilizarea.

Atmosfera modificată (MAP) rămâne una dintre cele mai utilizate metode pentru prelungirea prospețimii produselor proaspete și ambalate. Prin controlul oxigenului și dioxidului de carbon, dezvoltarea microbiană și oxidarea sunt încetinite, fără intervenții asupra rețetei.

Alte soluții, precum plasma rece sau lumina UV, sunt utilizate punctual pentru decontaminarea suprafețelor sau a ambalajelor, nu pentru stabilizarea completă a produsului. Eficiența lor depinde strict de aplicare și de tipul alimentului.

Nicio tehnologie nu este universală. Stabilizarea fără aditivi presupune combinarea inteligentă a proceselor, adaptate fiecărui produs și respectarea strictă a lanțului de procesare. Promovarea acestor tehnologii ca soluții miraculoase ignoră limitele reale și poate genera așteptări nerealiste atât în industrie, cât și în rândul consumatorilor.

(Foto: Freepik)