Știri

528

3 produse românești, marca Auchan, au fost desemnate Produsul Anului 2024

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Gama de pâine cu maia măcinată la piatră, produsă de Auchan România integral în laboratoarele proprii, din făină românească, gama de vită bio provenită din filiera Auchan și produsul miez de nucă, tot din filiera Auchan, au fost desemnate câștigătoare în cadrul competiției Votat Produsul Anului 2024 la categoriile Pâine, respectiv Carne refrigerată Bio și Nuci și semințe.

Distincțiile obținute arată atât aprecierea consumatorilor pentru produse, acestea fiind evaluate din perspectiva inovației, atractivității și intenției de cumpărare, cât și susținerea constantă pe care retailerul o demonstrează față de produsele și producătorii români.

Gama de pâine cu maia producție proprie Auchan cuprinde: pâine cu făină albă de grâu (simplă, cu brânzeturi, cu ceapă, cu măsline, cu semințe), cu făină integrală de grâu, cu făină neagră, cu făină de secară.

Pâinea cu maia are un adaos scăzut de drojdie, este crescută printr-un proces lent de dospire la rece, elemente care îi dau o textură aerată, o crustă crocantă și un gust fin, desăvârșit. În plus, semințele adăugate dau un plus de savoare și valoare nutritivă. Gama a fost dezvoltată cu pâine din făină integrală din grâu și secară, măcinate la piatră, cu adaos de semințe.

Făina măcinată la piatră conține toți nutrienții cerealelor, oferindu-i pâinii un gust aparte, gustul pâinii de odinioară, tradiționale, plămădite în casă. Aceste făinuri sunt bogate în fibre, minerale și vitamine.

Cea de-a doua gamă votată Produsul Anului 2024 este vita bio, provenită din filiera Auchan, dezvoltată alături de Fermele Ecologice Silvania, din județul Sălaj, o afacere înființată în 2017, din dragoste față de natură și din dorința de a oferi alimente sănătoase. Aici sunt produse alimente bio într-un lanț agroalimentar integrat exclusiv ecologic, de la furcă la furculiță.

Gama este formată din produse precum pulpă de mânzat, rasol de mânzat cu os, antricot și vrăbioară de mânzat, cubulețe de carne de vită, pachet pentru ciorbă de vită, coadă și coaste de vită. Produsele din carne de vită bio Auchan sunt românești, proaspete, cu gust natural, savuros.

Calitatea superioară se datorează hrănirii animalelor doar cu furaje ecologice și condițiilor de creștere - văcuțelor li se asigură bunăstare în spațiile dedicate din adăposturi și acces la pășune. Procesarea cărnii este atentă cu mediul înconjurător, sustenabilă pentru biodiversitate, fără coloranți și conservanți. Produsele din carne de vită bio Auchan sunt create pentru ca oamenii să fie mai sănătoși, mediul mai curat și natura mai frumoasă.

Și miezul de nucă românesc din filiera Auchan, provenit din minunatele livezi din zona montană Prislop, județul Maramureș, dezvoltat împreună cu Dry Fruits Transilvania, o afacere de familie înființată în 2015 din dorința de a valorifica o parte din producția de fructe aflată în zona montană, a primit distincția Produsul Anului 2024, un produs gustos, selecționat cu grijă, cu multiple proprietăți nutritive, un aliat perfect în orice dietă sănătoasă, extrem de apreciat de către clienți.    

În ultimii ani, Auchan a construit alături de producătorii și fermierii români parteneriate durabile și de încredere, proiecte pe termen lung, prin care retailerul obține produse cu trasabilitate controlată, de la sămânță până la raft.

Sub eticheta ,,Cultivăm ce e mai bun!”, Auchan a dezvoltat până în prezent 85 de filiere de produse românești, în diverse categorii alimentare: legume și fructe, carmangerie, băcănie, ouă, pește, lactate, unele dintre acestea bio.

Aceste filiere sunt dezvoltate alături de fermieri și agricultori care cultivă fructe și legume sau care cresc animale, cu respect față de mediu, oameni și animale, în conformitate cu etica și viziunea companiei: ,,Mâncăm mai sănătos & trăim mai bine, protejând planeta”.

Votat Produsul Anului este un concept internațional, ajuns la cea de-a 15-a ediție, care premiază produsele inovative, activând în prezent în peste 40 de țări. Studiul de piaţă din 2024 a fost realizat online, pe 22 de categorii, de Exact Business Solutions, pe un eșantion total de 4.062 de respondenți din mediul urban, utilizatori de internet, între 18-65 de ani, reprezentativ la nivel urban.

Eroarea de eșantionare la nivelul întregului studiu a fost de +/- 1.5%. Studiul a avut loc în perioada 11 martie – 24 aprilie 2024. Produsele câștigătoare au fost votate de către consumatori, dintre produsele similare în categorie. În studiu se pot înscrie toate produsele de larg consum care au avut o inovație în ultimele 18 luni anterioare startului competiției. (Foto: Auchan) 

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2