216
Începând din această lună, Auchan își încurajează clienții să contribuie activ la reducerea risipei alimentare și la protejarea mediului înconjurător prin implicarea în proiectul „Zero Risipă”.
Acesta permite o mai bună valorificare a alimentelor cu un ciclu de viață redus, oferind totodată clienților avantajul unor prețuri mai mici, la numeroase produse proaspete și de larg consum.
Astfel, prin integrarea unei soluții IT inteligente,se permite identificarea automată a alimentelor care se apropie de termenul limită de valabilitate și care sunt în perfectă stare de consum conform legislației, precum și etichetarea acestora cu noul preț redus.
Produsele din cadrul acestui proiectvor fi special semnalizate prin etichete galbene și expuse în zone dedicate din magazine, oferind clienților posibilitatea de a le repera cu ușurință și de a achiziționa la prețuri reduse.
În prezent, proiectul se derulează în toate hipermarketurile din București și urmează a fi replicat, în următoarele săptămâni, la nivelul tuturor celor 33 de hipermarketuri Auchan din România.
Implementarea acestui proiect vine ca o soluție la impactul imens pe care risipa alimentară îl are asupra mediului înconjurător. Potrivit studiilor Organizației pentru Alimentație și Agriculturăa Națiunilor Unite, anual, la nivel global, 1,3 miliarde de tone de mâncare sunt aruncate, în timp ce în România o treime din alimente ajunge la gunoi.
„Combaterea risipei alimentare reprezintă odirecție și o misiune de importanță strategicăpentrugrupul Auchan Retail, inclusiv pe plan local. Prin Zero Risipă, ne propunem să sensibilizăm consumatorii legat de magnitudinea impactului risipei alimentare asupra mediului înconjurător, dar și asupra economiei și a costurilor de pe întreg lanțul de distribuție: de la producător, până la clientul final.
De asemenea, ne dorim să creștem nivelul de conștientizare cu privire la un consum responsabil, cu scopul de a preveni și de a combate risipa alimentară. Implementarea acestei practici unitare la nivelul rețelei noastre,ne oferă tuturor oportunitatea de a ne implica activ în acest demers – atât noi, în calitate de retailer, cât și consumatorii, în mod direct, prin alegerea unor produse care se apropie de termenul limită de consum.”, a menționat Corina Dospinoiu, responsabil CSR Auchan România.