Cu privire la comunicatul emis de Biroul de presă al ANPC, pe 1 noiembrie, confirmăm faptul că reprezentanți ai ANPC au derulat un control în cateva magazine.
Autoritatea ne-a sesizat mai multe aspecte, diferite de la un magazin la altul, a căror remediere a fost dispusă imediat și fiind deja finalizată în cea mai mare măsură.
Urmează să transmitem către OPC București solicitările ce se impun în vederea redeschiderii către consumatori a zonelor supuse controlului din magazinele în cauză.
Toate magazinele noastre au sisteme de audit și control al calității, avem implementată respectarea standardelor ISO pentru managementul calității, fiecare hipermarket beneficiind și de un responsabil de calitate dedicat acestora, toate, cu scopul de a răspunde cât mai bine prevederilor legale.
De asemenea, magazinele noastre respectă măsurile pentru protecție sanitară împotriva Covid-19. Ne asigurăm clienții că vom crește și mai mult gradul de vigilență și control în această perioadă.