Timp de decenii, gustul a fost principalul criteriu de diferențiere în industria alimentară. Un produs bun se impunea natural prin experiența pe care o oferea consumatorului. Astăzi, această logică s-a erodat vizibil. Decizia de cumpărare este tot mai rar determinată de gust și tot mai des de o combinație de preț, frică și imagine.

Creșterea constantă a prețurilor a mutat atenția consumatorului de la experiență la buget. Raftul este privit ca un spațiu de negociere, nu de descoperire. În acest context, gustul devine un criteriu secundar, acceptabil atâta timp cât produsul nu este „rău”, dar rareori decisiv.

La aceasta se adaugă frica: frica de aditivi, de calorii, de ingrediente „necunoscute”, de efecte asupra sănătății. Consumul este tot mai defensiv. Eticheta este scanată pentru riscuri, nu pentru promisiuni senzoriale. Un produs poate fi gustos, dar dacă nu inspiră siguranță sau control, este eliminat rapid din coș.

Imaginea completează acest triunghi. Ambalajul, mesajele despre „natural”, „simplu” sau „fără” cântăresc mai mult decât experiența reală. Gustul se validează post-achiziție, nu înainte. Dacă produsul bifează criteriile psihologice de siguranță și statut, experiența senzorială devine un bonus, nu o condiție.

Astfel, criteriile reale de cumpărare se schimbă: nu ce place, ci ce pare sigur, accesibil și corect. Pentru producători, aceasta este o provocare majoră. Gustul rămâne important, dar nu mai este suficient. În piața actuală, produsul trebuie mai întâi să liniștească, apoi să convingă și abia la final să încânte.

(Foto: AI GENERATED)