Potrivit ultimei analize efectuate de INS, 78,3% din hoteluri erau clasificate cu 3 şi 4 stele Cele mai multe hoteluri erau încadrate la categoria 3 stele (53,3% din total hoteluri), 4 stele (25,0%) şi 2 stele (17,3%).
Hotelurile cu 5 stele au fost în număr de 36, (cu 2 mai multe decât la 31 iulie 2020). Din numărul total de locuri în hoteluri, 44,3% au fost în hotelurile cu 3 stele, 31,5% au fost în hoteluri cu 4 stele, 18,9% în hotelurile cu 2 stele, 3,9% în hotelurile cu 5 stele, 1,3% în hotelurile cu o stea şi 0,1% în hotelurile neclasificate pe stele.
La data de 31 iulie 2021, erau neclasificate pe stele 89 structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare (faţă de 104 la aceeaşi dată a anului trecut), cele mai multe fiind tabere de elevi şi preşcolari (55,1% din total în anul 2021), iar din cele 1606 hoteluri în stare de funcţionare la 31 iulie 2021, un număr de 3 hoteluri (cu un total de 338 locuri), nu erau clasificate pe stele.
Din structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, 27,2% au fost în "staţiunile din zona montană", 16,9% în "Municipiul Bucureşti şi orașele reședinţă de județ (exclusiv oraşul Tulcea)", 8,4% în "staţiunile din zona litorală (exclusiv oraşul Constanţa)", 6,9% în "staţiunile balneare", 5,8% în "Delta Dunării (inclusiv oraşul Tulcea)", iar 34,8% au fost în "alte localități şi trasee turistice".
Judeţul Braşov a concentrat cel mai mare număr de structuri de primire turistică Primele şapte judeţe, ierarhizate după numărul total de structuri de primire turistică existente au fost: Braşov (901 structuri de cazare), Constanţa (853), Tulcea (587), Suceava (524), Harghita (401), Maramureș (392), Cluj (377), Mureş (350) şi Sibiu (342).
Judeţul Constanţa a deţinut cea mai mare pondere (24,5%) în totalul camerelor existente în structurile de primire turistică (exclusiv camerele din căsuţe). Din numărul total de locuri de cazare turistică existente, judeţul Constanţa a deţinut 24,4%, judeţul Braşov 7,9%, urmate de Municipiul Bucureşti cu 6,2%, judeţul Bihor cu 3,9%, județul Suceava cu 3,7%, judeţul Cluj cu 3,4%, judeţul Valcea cu 3,3% şi judeţele Prahova, Mureş și Sibiu (fiecare cu câte 3,1%).
Din totalul de 166,4 mii camere existente în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare existente la 31 iulie 2021 (exclusiv camerele din căsuţe), 99,7 mii (59,9%) erau în hoteluri.
În anul 2021 față de anul 2020, numărul de camere raportate a crescut cu 1587 în pensiunile agroturistice, 1296 în hoteluri, iar la vilele turistice şi pensiunile turistice (cu câte 88 fiecare).
Numărul locurilor de cazare turistică existente la 31 iulie 2021 a fost de 364,5 mii. Cele mai multe locuri 200,3 mii erau în hoteluri, urmate de pensiunile agroturistice cu 55,8 mii locuri, pensiunile turistice cu 35,4 mii locuri, vilele turistice cu 17,3 mii locuri, hosteluri cu 14,2 mii locuri.
După modul de funcţionare a structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, 76,2% din total camere au fost în structuri de primire turistică permanente. Camerele cu baie sau duş au reprezentat 96,8% din totalul camerelor (exclusiv camerele din căsuţe). În taberele de elevi şi preşcolari 52,8% din camere erau fără baie sau duş.
Zona "Bucureşti şi oraşele reşedinţă de judeţ, exclusiv oraşul Tulcea" a oferit cel mai mare număr de locuri de cazare.
Pe zone turistice, din numărul total de locuri, 89,7 mii erau în "Bucureşti şi oraşele reşedinţă de judeţ (exclusiv oraşul Tulcea)", 84,8 mii erau în "staţiuni din zona litorală (exclusiv oraşul Constanţa)", 79,1 mii în "alte localităţi şi trasee turistice", 66,4 mii în "staţiuni din zona montană", 36,4 mii în "staţiuni balneare" şi 8,2 mii în zona "Delta Dunării (inclusiv oraşul Tulcea)".
Sursa datelor: cercetarea statistică referitoare la “Capacitatea de cazare turistică, la 31 iulie”; această cercetare statistică se adresează tuturor structurilor de primire turistică cu o capacitate de cazare de minim 5 locuri pat și care au autorizație de funcționare (clasificate) de la Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, la data de 31 iulie 2021.