Știri

222

Investiție de 100 de milioane de dolari într-o fabrică de snack-uri din România

autor

MeetMilk.ro

distribuie

PepsiCo, unul dintre liderii industriei de produse alimentare și băuturi răcoritoare, anunță o investiție în valoare de 100 de milioane de dolari într-o fabrică aflată în portofoliul său din România.

Investiția se va concretiza în trei linii de producție operaționale și un nou depozit automat, capabilități de automatizare și un nou masterplan în fabrica din Popești-Leordeni. Investiția urmează să fie finalizată până în 2024, având ca rezultat dublarea capacității de producție.

Aceste noi investiții vin după finalizarea de anul trecut a planului de dezvoltare pe 5 ani, implementat în fabrica de băuturi răcoritoare Dragomirești, în valoare totală de 40 milioane de dolari, constând în îmbunătățirea liniilor de producție și un depozit complet automatizat, cu o valoare de 15 milioane de dolari, pe o suprafață totală de 15.000 m2 și cu o capacitate de producție de 550.000 de tone de produse finite pe an.

În ultimii 10 ani, PepsiCo a investit direct 320 de milioane de dolari în România, consolidând astfel rolul companiei de hub de producție și distribuție regional.                                                   

Fabrica de snack-uri din Popești-Leordeni a obținut de-a lungul anilor numeroase premii la nivel regional, fiind astfel recunoscută drept o fabrică cu standarde înalte de producție și organizare.

Prin aceste investiții constante, PepsiCo își continuă misiunea de a produce sustenabil, prin metode mai prietenoase pentru mediul înconjurător.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2