Potrivit unui comunicat, Fondul de investitii SIF Oltenia, care detine 86% din actiunile Argus Constanta, a anuntat semnarea unui memorandum de intelegere cu grupul canadian Delamore Owl pentru inceperea procedurilor de vanzare a producatorului de ulei vegetal din judetul Constanta. SIF Oltenia informeaza investitorii ca pe data de 12 ianuarie a semnat cu firma Delamore Owl Group of Companies un memorandum prin care SIF Oltenia este de acord ca Delamore sa inceapa procesul de due dilligence tehnic, legal si financiar in vederea unei potentiale achizitii a participatiei detinute de SIF la Argus Constanta, se arata intr-o informare a societatii de investitii financiare transmisa Bursei de Valori Bucuresti.Delamore Owl este un grup canadian de firme cu multiple activitati inclusiv in agri- business, cu venituri de circa cinci miliarde de dolari anual. Argus produce marcile de ulei de floarea soarelui Argus, Tomis, Sorica si Sora Soarelui. Compania a inregistrat in 2014 o cifra de afaceri de 176,4 milioane de lei, in crestere cu 12% fata de anul precedent. Piata de ulei vegetal din Romania este dominata de grupul american Bunge si cel francez Sofiproteol care detine compania Expur Urziceni . Un alt jucator important este Prutul din Galati, detinut de un antreprenor local.