PiațăȘtiri

217

WVR: În pandemie, una din trei familii nu a reușit să-și cumpere toate alimentele necesare

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Copiii din familiile sărace au și mai puțină mâncare pe masă în această perioadă. Peste37% dintre părinţii din comunitățile vulnerabile din mediul rural nu au reușit să cumpere alimente sau au cumpărat doar o parte din cele necesare, iar 41% au fost nevoiţi să adopte strategii de reducere a cheltuielilor familiale, conform datelor colectate de World Vision anul trecut, în plină pandemie.

Una dintre principalele cauze este că foarte mulți dintre părinţii din mediul rural (27%) au rămas fără locuri de muncăşi, implicit, fără venituri din cauza concedierii, a șomajului și imposibilităţii de a lucra cu ziua din cauza restricțiilor.

Acesta este al doilea an în care copiii cei mai vulnerabili de la țară nu se vor bucura de Paște la fel ca înainte. Acum au de luptat cu foamea și cu sărăcia, care îi forțează să abandoneze școala. Pentru ei, orice ajutor contează, iar a merge în continuare la școală este singura șansă la un viitor mai bun.

Astfel, World Vision România lansează campania „Porția de bunătate”, în care toți cei care vor să facă o faptă bună cadou pot să doneze pentru copiii din proiectul „Pâine şi Mâine” al organizației, printr-un SMS la 8844 cu textul PÂINE (cost 2 euro) sau pe site-ulFundaţiei: https://bit.ly/2PVoMW4.

Aceste donații se vor transforma în mese calde și ore de ajutor la teme printr-un program de educație remedială, după un an în care foarte mulţi copii nu au avut acces la educație, iar situaţia familiilor din mediul rural este critică.

Pandemia a afectat grav situația materială a familiilor care trăiesc în comunitățile vulnerabile din mediul rural.60% dintre părinți nu au lucrat în perioada pandemiei, iar 19% și-au văzut veniturile diminuate ca urmare a concedierii, a șomajului tehnic și a imposibilității de a lucra cu ziua. Iar prețul îl plătesc mai ales copiii.

Aproape unu din zece copiii de la țară adoarme flămând, uneori sau întotdeauna. Chiar și înainte de 2020, potrivit datelor colectate de World Vision, în peste 11% dintre gospodăriile de la țară copiii mâncau numai două mese pe zi. La nivelul întregului rural, proporția acestora a crescut de la 5% în 2016 la 9% în 2018, ajungând la 11% în 2020. Această pondere urcă la 30% în cazul familiilor celor mai nevoiașe.

Circa trei sferturi dintre familiile din mediul rural cumpără alimente mai ieftine, mai puține sau amândouă la un loc. Din ce în ce mai mulți copii de la țară mănâncă mai puțin. În 2016, 66% dintre familii limitau cantitățile de alimente achiziționate, iar în 2019, ponderea lor urca la 74%. Aproape jumătate (46%) dintre familiile de la țară cumpără alimente pe datorie sau pe credit.

Copiii din mediul rural trebuie să muncească mai mult decât colegii lor de la oraș ca să țină pasul cu școala. Trecerea orelor în online a atras după sine pierderi mari de învățare. Cei fără posibilități materiale, fără acces la internet, echipamente și programe de educație remedială, fără profesori calificați în metodologia predării digitale au fost cel mai afectați. 40% dintre elevii din mediile cele mai defavorizate nu au făcut deloc școală online și au pierdut până în prezent circa 24 de săptămâni de școală – aproape două treimi de semestru.

Copiii de la țară au nevoie de ajutor la şcoală. Un sfert dintre ei nu primesc niciun fel de ajutor atunci când au dificultăți, pentru că nu au în preajmă pe nimeni care să știe sau să aibă timp de ei.Aproape un milion de copii învață la sat.

„Programul Pâine şi Mâine al World Vision România este unul dintre cele mai de impact programe ale organizației noastre. Inițial, a fost gândit ca intervenție remedială pentru cazurile de elevi care riscau să abandoneze școala din cauza sărăciei, neavând ce mânca la școală sau un loc unde să își facă temele. Odată cu pandemia, programul a căpătat însă o importanță critică.

Pentru foarte mulți copii, este practic singura șansă ca ei să nu abandoneze școala. O masă caldă și două ore de ajutor la teme, cu un profesor calificat, țin în viață șansa acestor copii la educație, la un viitor mai bun.”, afirmă Mihaela Nabăr, directorul executiv al Fundației.

Până acum, 1.250 de elevi din proiect au primit mâncare caldă la școală, ajutor la teme, haine și alte resurse pentru nevoile de bază.

De Paşte, World Vision România lansează un apel către toți cei care pot să ajute, printr-o donație prinSMS cu textul PAINE la numărul 8844 (cost 2 euro/ lună) sau pe site-ul World Vision România (https://bit.ly/2PVoMW4), acolo unde puteți citi şi poveştile copiilor care au nevoie de ajutor. Fiecare donaţie va pune bunătate în mai multe farfurii și bucurie în mai multe inimi de copil.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2